luni, 18 februarie 2019

Trombofilia - simptome, diagnostic si tratament.


Ce este trombofilia si cum se pune diagnosticul? O putem preveni? Care este tratamentul recomandat? Dr. Militaru Silvia, medic primar hematologie și medicina interna cu lucrarea de doctorat: Trombofilia in trombozele arteriale versus trombozele venoase, spitalul MedLife Titan, a discutat online cu cititorii:

Tromboza - care sunt factorii de risc?

Silvia Militaru:
Pentru evenimentele trombotice exista o serie de factori de risc genetici sau dobanditi, unii cu risc mai mare pentru tromboze venoase, altii cu risc semnificativ pentru tromboze arteriale.

Dintre factorii genetici, cei mai frecvent implicati sunt: 
- factorul V Leiden, care presupune o mutatie a factorului V al coagularii, ce il face mai rezistent la actiunea degradanta a proteinei C, 
- mutatia factorului II, care presupune o modificare structurala a protrombinei,
- deficitele ereditare de proteina C si proteina S,
- un anumit haplotip al EPCR ( varianta A 3),
- mai putin implicate mutatiile PAI - I,
- hiperhomociteinemia, care poate fi generata de mutatii ale MTHFR, dar exista si situatii clinice in care este dobandita.

Factori dobanditi:
- sindromul antifosfolipidic, definit prin prezenta la doua determinari, la minim 3 luni a cel putin unuia din urmatorii parametri: anticoagulant lupic, anticorpi antifosfolipidici, anticardiolipinici, antibeta 2 microglobulina ( de tip IgG, Ig M). Este un sindrom care are ca substrat mecanimse autoimune, se intalneste cel mai frrecvent in boala lupica, dar si in alte colagenoze, uneori poate fi chiar paraneoplazic.
- hiperhomocisteinemia dobandita (in boli renale cronice, hipotiroidie, fumat excesiv, dieta vegetariana, care duce la deficit de vitamina B12)
- neoplaziile, 
- sindromul nefrotic,
- conditii chirurgicale cu repaus prelungit la pat ( interventii neuro-chirurgicale, ortopedice, etc),
- alte conditii clinice cu repaus prelungit, de exemplu, insuficienta cardiaca, accidente vasculare cerebrale si alte boli neurologice, etc.

Sunt însărcinată, ce teste pot face pentru diagnostic?

luni, 11 februarie 2019

Rolul ganglionului santinela in abordarea cancerului - Video (2:26 min.)



Utilitatea determinării acestui ganglion santinela apare în cancerele limfofile, care se răspândesc în organism prin drenajul limfatic.

''Practic, să ne imaginăm o tumora, un melanom malign, o alunita mică apărută pe piele. Acea alunita, acel teritoriu corespunde unui drenaj limfatic, unui circuit limfatic. Prima stație la care ajunge limfa din acel teritoriu se numește ganglion santinela'', spune dr. Silvia Barbulescu, medic specialist chirurgie generală, Hyperclinica MedLife Grivita, care explica tehnica ganglionul santinela, cand se recomanda si ce trebuie sa stie un pacient.

Ce inseamna tehnica ganglionului santinela?

Dr. Silvia Barbulescu: Biopsia chirurgicala a ganglionului santinela, numita generic tehnica ganglionului santinela este un procedeu chirurgical minim invaziv care a revoluționat chirurgia oncologica. Cu ajutorul acestui procedeu se stabileste cu acuratete prezenta sau absenta celulelor canceroase la acest nivel, evitănd exciziile chirurgicale largi, respectiv limfadenectomiile extinse, care predispun la complicații post operatorii serioase pentru pacient, printre care limfedemul de braț, tulburări de sensibilitate, tulburări funcționale, tulburări motorii.

Comporta 3 timpi importanti si anume: reperajul (intr-un centru de medicina radionucleara prin injectarea unei substante radioactive), excizia bioptica (timpul chirurgical) si examenul histopatologic, completat de teste imunohistochimice (in laboratorul de anatomie patologica). Acuratetea metodei depinde de respectarea acestor timpi, valoarea de diagnostic avand o sensibilitate de 100% si o specificitate de 97%.


Ce este ganglionul santinela?

Dr. Silvia Barbulescu: Ganglionul santinelă face parte din sistemul limfatic și deservește teritoriul în care a apărut prima dată boala respectivă, vorbim acum de cancer. Utilitatea determinării acestui ganglion santinela apare în cancerele limfofile, adică în cancerele care se răspândesc în organism prin drenajul limfatic. Dintre acestea, standardizate în ghidurile de Oncologie internaționale sunt: cancerul de san și melanomul malign. Adica exista protocoale de diagnostic si tratament in care acest procedeu are indicatie ferma (ghidurile NCCN; ESMO). Exista in studiu detectia ganglionului santinela si in alte cancere, precum cancercol uterin, vulvar, endometru, vaginal, ovarian, prostata, laringean, colorectal.