vineri, 10 ianuarie 2020

Terapia cu iod radioactiv in afecţiunile tiroidiene benigne


Afecţiunile benigne ale glandei tiroide se numără printre cele mai frecvente patologii endocrinologice întâlnite în România. Hipertiroidismul (producerea în exces de hormoni tiroidieni) poate apărea în urma afectării întregii glande - în guşe difuze toxice, boala Basedow-Graves sau în urma afectării doar a unor porţiuni ale glandei, care se organizează sub formă de noduli – guşe toxice polinodulare, nodul toxic Plummer.

Aceste afecţiuni pot beneficia de tratamentul cu antitiroidiene, de tratamentul cu iod radioactiv sau de cura chirurgicală de îndepărtare a glandei tiroide (tiroidectomie). Antitiroidienele nu se pot utiliza în tratament pe termen lung din cauza efectelor adverse redutabile şi a ratei mari de recurenţă a afecţiunilor (90% în guşa polinodulară şi circa 40-50% în maladia Basedow). Tiroidectomia este utilizată  la pacienţii cu guşă polinodulară, la cei cu recurenţă de maladie Basedow, la cei cu suspiciune de malignitate sau când există o compresie importantă a structurilor cervicale normale de către guşă. După o intervenţie chirurgicală, printre efectele secundare se numără paralizia de nerv recurent, aspect foarte important pentru cei care îşi folosesc profesional vocea. Pentru aceşti pacienţi se recomandă terapia cu iod radioactiv.

Iodul radioactiv (I131), care se foloseşte de peste 60 de ani în tratamentul hipertiroidiilor, este un radionuclid beta-emiţător, cu un timp de înjumătăţire fizic de 8 zile şi cu emisie gamma de circa 364 KeV, emisie beta medie de circa 0.192 MeV şi un parcurs tisular de circa 0.4 mm. Administrarea lui se face, cel mai frecvent, oral, in cazurile de guşă cu hipertiroidie (guşa toxică difuză - b. Basedow-Graves, nodul hiperfuncţional tiroidian, guşa toxică polinodulară) şi la pacienţi cu guşă de mari dimensiuni (guşă simplă) netoxică, ce prezintă eutiroidie, dar la care, prin astfel de tratament, se poate reduce semnificativ volumul tiroidian.

Utilizarea iodului radioactiv este o metodă relativ simplă, eficientă şi necostisitoare, având efecte de ablaţie comparabile cu cele ale intervenţiei chirurgicale. Iodul radioactiv poate fi administrat fără spitalizare, iar medicamentul radioactiv se elimină complet în câteva zile. Majoritatea pacienţilor sunt vindecaţi cu o singură doză de iod radioactiv. Efectul secundar principal este apariţia hipofuncţiei glandei (hipotiroidia), deoarece iodul radioactiv omoară prea multe celule ale tiroidei, astfel încât aceasta nu mai produce destui hormoni. Postterapeutic, pacientul va deveni hipotiroidian şi va lua toată viaţa tratament de substituţie (levotiroxina). Nu există nicio dovadă că tratamentul cu iod radioactiv duce la cancerul tiroidei sau al altui organ sau că după acest tratament femeile nu mai pot rămane însărcinate ori că nu vor aduce pe lume un copil sănătos.

Tratamentul cu iod radioactiv implică o colaborare strânsă între endocrinolog, oftalmolog (în ceea ce priveşte oftalmopatia din boala Basedow) şi medicul de medicină nucleară - pentru stabilirea diagnosticului exact, obţinerea tuturor parametrilor clinico-biologici necesari unei terapii cât mai puţin invazive şi cu maxim de eficienţă - colaborare care poate duce la obţinerea unor rezultate spectaculoase pentru pacient.

Foto: EntHealth

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu